Cartea Exodului 32:10
Lasă-Mă dar acum să se aprindă mânia Mea asupra lor, să-i pierd și să fac din tine un popor mare!”
Biblia
In The King James Version
In Context
9Și a mai zis Domnul către Moise: „Eu Mă uit la poporul acesta și văd că este popor tare de cerbice;
Read all of Cartea Exodului 32
Cross References
Genesis 18:32Și a mai zis Avraam: „Să nu se mânie Stăpânul meu de voi mai grăi încă o dată: Dar de se vor găsi acolo numai zece drepți?” Iar Domnul i-a zis: „Pentru cei zece nu o voi pierde”.
Exodus 22:24Și se va aprinde mânia Mea și vă voi ucide cu sabia și vor fi femeile voastre văduve și copiii voștri orfani.
Exodus 32:19Iar după ce s-a apropiat de tabără, el a văzut vițelul și jocurile și, aprinzându-se de mânie, a aruncat din mâinile sale cele două table și le-a sfărâmat sub munte.
Numbers 14:19Iartă păcatul poporului acestuia, după mare mila Ta, precum ai iertat Tu poporul acesta din Egipt și până acum”.
Numbers 16:22Iar ei au căzut cu fețele la pământ și au zis: „Doamne, Dumnezeul duhurilor și a tot trupul, un om a greșit și Tu Te mânii pe toată obștea?”
Deuteronomy 9:14Lasă-Mă dar acum să-l pierd și să șterg numele lui de sub cer și voi ridica din tine popor mai mare, mai puternic și mai mult la număr decât ei".