Cartea Exodului 33:11
Domnul însă grăia cu Moise față către față, cum ar grăi cineva cu prietenul său. După aceea Moise se întorcea în tabără; iar tânărul său slujitor Iosua, fiul lui Navi, nu părăsea cortul.
Biblia
In The King James Version
In Context
Read all of Cartea Exodului 33
Cross References
Exodus 17:9Iar Moise a zis către Iosua: „Alege-fi bărbați voinici și du-te de te luptă cu Amaleciții! Iar eu mă voi sui mâine în vârful muntelui și toiagul lui Dumnezeu va fi în mâna mea”.
Exodus 32:17Atunci, auzind Iosua glasul poporului răsunând, a zis către Moise: „În tabără se aud strigăte de război”.
Numbers 12:7Nu tot așa am grăit și cu robul Meu Moise, - el este credincios în toată casa Mea:
Deuteronomy 5:4Față către față a grăit Domnul cu voi din mijlocul focului de pe munte;
Deuteronomy 34:10De atunci nu s-a mai ridicat în Israel prooroc asemenea lui Moise pe care Dumnezeu să-l fi cunoscut față către față, nici să săvârșească toate semnele și minunile cu care Domnul l-a trimis în pământul Egiptului asupra lui Faraon și asupra tuturor dregătorilor lui și asupra a tot pământul lui; nici să facă cu mână tare și cu mari înfricoșări ceea ce a făcut Moise înaintea ochilor a tot Israelul. Capitolul 34
Job 16:21O, de-ar fi îngăduit omului să stea de vorbă cu Dumnezeu, cum stă de vorbă un am "u prietenul său!