Cartea Exodului 33:19
Zis-a Domnul către Moise: „Eu voi trece pe dinaintea ta toată slava Mea, voi rosti numele lui Iahve înaintea ta și pe cel ce va fi de miluit îl voi milui și cine va fi vrednic de îndurare, de acela Mă voi îndura”.
Biblia
In The King James Version
In Context
18Și Moise a zis: „Arată-mi slava Ta!”
Read all of Cartea Exodului 33
Cross References
Exodus 3:13Zis-a iarăși Moise către Dumnezeu: „Iată, eu mă voi duce la fiii lui Israel și le voi zice: Dumnezeul părinților voștri m-a trimis la voi... Dar de-mi vor zice: Cum Îl cheamă, ce să le spun?”
Nehemiah 9:25Și s-au făcut ei stăpâni peste cetăți tari și peste pământul roditor, peste case pline de toate bunătățile, fântâni săpate în piatră, vii, măslini și pomi roditori din belșug; și au mâncat și s-au săturat și s-au îngrășat trăind în desfătări prin bunătatea Ta.
Isaiah 9:6Și mare va fi stăpânirea Lui și pacea Lui nu va avea hotar. Va împărăți pe tronul și peste împărăția lui David, ca s-o întărească și s-o întemeieze prin judecată și prin dreptate, de acum și până-n veac. Râvna Domnului Savaot va face aceasta.
Jeremiah 31:12Și vor veni și vor prăznui pe înălțimile Sionului și vor curge bunătățile Domnului: grâu și vin și untdelemn, miei și boi. Sufletul lor va fi ca o grădină bine-udată și ei nu vor mai tânji.
Zechariah 9:17Ce fericire și ce belșug va fi atunci! Grâul va veseli pe flăcăii lui și vinul pe fecioarele lui! Capitolul 09