The Bible Software
bible.software › Cartea Exodului › Cartea Exodului 38 › Cartea Exodului 38:25

Cartea Exodului 38:25

Iar argintul, ce s-a adus dar de la cei numărați ai obștei, a fost o sută de talanți și o mie șapte sute șaptezeci și cinci de sicli, socotit după siclul sfânt.

Biblia

In The King James Version

And the silver of them that were numbered of the congregation was an hundred talents, and a thousand seven hundred and threescore and fifteen shekels, after the shekel of the sanctuary:

In Context

24Tot aurul întrebuințat la cort și la toate lucrurile lui a fost douăzeci și nouă de talanți și șapte sute treizeci sicli de aur, ce s-au adus în dar, socotit după siclul sfânt.

26Argintul acesta s-a luat de la șase sute trei mii cinci sute cincizeci de oameni, în vârstă de la douăzeci de ani în sus, trecuți prin numărătoare, câte o jumătate de siclu de cap, socotit după siclul sfânt.

Read all of Cartea Exodului 38

Cross References

Exodus 30:12„Când vei face numărătoarea fiilor lui Israel, la cercetarea lor, să dea fiecare Domnului răscumpărare ca să nu vină nici o nenorocire asupra lor în timpul număratului.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Cartea Exodului 38:25

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Cartea Exodului 38:24Cartea Exodului 38Cartea Exodului 38:26 →