The Bible Software
bible.software › Ezechiel › Ezechiel 1 › Ezechiel 1:15

Ezechiel 1:15

Când mă uitam eu la fiare, iată am văzut jos, lângă aceste fiare, câte o roată la fiecare din cele patru fețe ale lor.

Biblia

In The King James Version

Now as I beheld the living creatures, behold one wheel upon the earth by the living creatures, with his four faces.

In Context

14Fiarele alergau înainte și înapoi iute ca fulgerul.

16Aceste roți, după înfățișarea lor, parcă erau de crisolit, iar după făptură toate aveau aceeași înfățișare. Și după alcătuirea și după făptura lor ele parcă erau vârâte una în alta.

Read all of Ezechiel 1

Cross References

1 Kings 7:30Fiecare postament avea câte patru roți de aramă și osii de aramă. La cele patru colțuri ale lor erau niște console, în chipul unor numere; jos sub cupa spălătoarei și pe lângă fiecare ghirlandă de flori era o policioară turnată.

Ezekiel 1:19Când mergeau fiarele, mergeau și roțile de lângă ele, și când se ridicau fiarele de la pământ, se ridicau și roțile.

Ezekiel 10:13Roților acestora, după cum am auzit eu, li s-a zis: "Galgal" (Vijelie).

Revelation 4:7Și ființa cea dintâi era asemenea leului, a doua ființă asemenea vițelului, a treia ființă avea față de om, iar a patra ființă era asemenea vulturului care zboară.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Ezechiel 1:15

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Ezechiel 1:14Ezechiel 1Ezechiel 1:16 →