Ezechiel 18:4
Că iată toate sufletele sunt ale Mele; cum este al Meu sufletul tatălui, tot așa și sufletul fiului; sufletul care a greșit va muri.
Biblia
In The King James Version
In Context
5De este cineva drept și face judecată și dreptate;
Cross References
Numbers 27:16„Domnul Dumnezeul duhurilor și a tot trupul să rânduiască peste obștea aceasta un om,
Job 8:4Dacă feciorii tăi au păcătuit față de El, El i-a lăsat să se prăbușească sub povara nelegiuirii lor.
Isaiah 57:16Căci nu vreau să cert totdeauna și să stărui în mânie, căci înaintea Mea ar cădea în nesimțire duhul și sufletele pe care le-am creat.
Ezekiel 18:20Sufletul care păcătuiește va muri. Fiul nu va purta nedreptatea tatălui, și tatăl nu va purta nedreptatea fiului. Celui drept i se va socoti dreptatea sa, iar celui rău, răutatea sa.
Zechariah 12:1Proorocie. Cuvântul Domnului asupra lui Israel. Așa grăiește Domnul, Care întinde cerurile ca un cort, Care pune temelie pământului și Care zidește duhul omului înăuntrul său:
Galatians 3:10Căci toți câți sunt din faptele Legii sub blestem sunt, că scris este: "Blestemat este oricine nu stăruie întru toate cele scrise în cartea Legii, ca să le facă".