The Bible Software
bible.software › Ezechiel › Ezechiel 20 › Ezechiel 20:13

Ezechiel 20:13

Însă casa lui Israel s-a răzvrătit împotriva Mea în pustiu; după legile Mele n-a umblat și a lepădat rânduielile Mele, pe care omul trebuie să le împlinească, ca să trăiască prin ele, și zilele Mele de odihnă le-au călcat. Atunci Eu am gândit să revărs asupra lor mânia Mea în pustiu, ca să-i pierd.

Biblia

In The King James Version

But the house of Israel rebelled against me in the wilderness: they walked not in my statutes, and they despised my judgments, which if a man do, he shall even live in them; and my sabbaths they greatly polluted: then I said, I would pour out my fury upon them in the wilderness, to consume them.

In Context

12De asemenea le-am dat și zilele Mele de odihnă, ca să fie semn între Mine și ei, ca să cunoască ei că Eu sunt Domnul, Sfințitorul lor.

14Dar Eu am făcut ca numele Meu să nu fie pângărit în ochii neamurilor, la vederea cărora îi scosesem.

Read all of Ezechiel 20

Cross References

Exodus 32:8Curând s-au abătut de la calea pe care le-am poruncit-o, și-au făcut un vițel turnat și s-au închinat la el, aducându-i jertfe și zicând: „Iată, Israele, dumnezeul tău, care te-a scos din țara Egiptului!”

Leviticus 26:15De veți disprețui așezămintele Mele și de se va scârbi sufletul vostru de legile Mele, neîmplinind poruncile Mele, și călcând legământul Meu,

Numbers 14:11Și a zis Domnul către Moise: „Până când Mă va supăra poporul acesta și până când nu va crede el în Mine, cu toate minunile ce am făcut în mijlocul lui?

Numbers 14:22Toți bărbații câți au văzut slava Mea și minunile pe care le-am făcut în pământul Egiptului și în pustie, și M-au ispitit până acum de zeci de ori și n-au ascultat glasul Meu,

Numbers 15:31Căci a disprețuit cuvântul Domnului și a călcat poruncile Lui; să se stârpească sufletul acela și păcatul lui va fi asupra lui”.

Numbers 16:45„Depărtați-vă de obștea aceasta, că într-o clipă o voi pierde”. Iar ei au căzut cu fața la pământ.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Ezechiel 20:13

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Ezechiel 20:12Ezechiel 20Ezechiel 20:14 →