Ezechiel 22:3
Și-i spune: Așa zice Domnul Dumnezeu: O, cetate, care verși sânge în mijlocul tău, ca să-ți vină vremea, și care-ți faci idoli, ca să te întinezi!
Biblia
In The King James Version
In Context
2"Tu, fiul omului, voiești oare să judeci, să judeci cetatea sângelui? Spune-i toate urâciunile ei,
Cross References
2 Kings 21:9Dar ei n-au ascultat, ci i-a rătăcit Manase până într-atâta, încât ei s-au purtat mai rău decât acele popoare pe care Domnul le stârpise de la fața fiilor lui Israel.
2 Kings 24:4Și pentru sângele nevinovat pe care-l vărsase el, umplând tot Ierusalimul, Domnul n-a vrut să-l ierte.
Isaiah 1:21Cum a ajuns ca o desfrânată cetatea cea credincioasă și plină de dreptate? Dreptatea locuia în ea, iar acum este plină de ucigași.
Ezekiel 7:2"Și tu, fiul omului, spune: Așa grăiește Domnul Dumnezeul țării lui Israel: Vine, vine sfârșitul asupra celor patru laturi ale pământului.
Ezekiel 22:4Cu sângele, pe care l-ai vărsat, te-ai făcut vinovată și cu idolii, pe care i-ai făcut, te-ai spurcat și ți-ai apropiat zilele tale și ai ajuns la sfârșitul anilor tăi. De aceea te voi da popoarelor spre batjocură și tuturor țărilor spre bătaie de joc.
Ezekiel 22:27Căpeteniile lui în sânul lui sunt ca niște lupi care sfâșie prada; ei varsă sânge și ucid sufletele, ca să-și sature lăcomia.