The Bible Software
bible.software › Ezechiel › Ezechiel 29 › Ezechiel 29:15

Ezechiel 29:15

Va fi mai slab decât celelalte regate și nu se vor mai înălța peste popoare; îl voi mai micșora, ca să nu mai domnească peste popoare;

Biblia

In The King James Version

It shall be the basest of the kingdoms; neither shall it exalt itself any more above the nations: for I will diminish them, that they shall no more rule over the nations.

In Context

14Și voi aduce înapoi pe prinșii de război ai Egiptului și-i voi așeza iarăși în țara Patros, în pământul nașterii lor, și vor fi acolo un regat slab.

16Și nu va mai fi de acum înainte pentru casa lui Israel pricină de încredere, ci îi va aduce aminte de nelegiuirea ei, că s-a dat de partea Egiptului, și vor cunoaște că Eu sunt Domnul".

Read all of Ezechiel 29

Cross References

Ezekiel 17:6Și lăstarul a crescut și s-a făcut un butuc de viță întins, dar nu înalt, ale cărui ramuri se întorceau spre vultur, iar rădăcinile îi erau sub el; el s-a făcut viță, a dat lăstari și a făcut coarde.

Ezekiel 30:13Așa zice Domnul Dumnezeu: "Pierde-voi idolii și pe dumnezeii cei mincinoși din Nof (Memfis). Nu va mai fi prinț în țara Egiptului și voi răspândi groaza în țara Egiptului.

Ezekiel 32:2"Fiul omului, ridică plângere asupra lui Faraon, regele Egiptului, și spune-i: Leu al neamurilor, iată-te nimicit. Tu erai ca un crocodil în ape, tu suflai din nările tale, tu tulburai apele cu picioarele tale și întărâtai valurile lor.

Nahum 3:8Etiopia împreună cu Egiptul erau nesfârșita ei putere. Put și Libienii, ajutoarele ei de luptă!

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Ezechiel 29:15

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Ezechiel 29:14Ezechiel 29Ezechiel 29:16 →