Ezechiel 44:7
Că ați băgat înăuntru fii străini, netăiați împrejur la inimă și netăiați împrejur la trup, ca să stea în locașul Meu cel sfânt și să spurce templul Meu; ați adus pâinea Mea, grăsimea și sângele și ați stricat legământul Meu cu tot felul de urâciuni de ale voastre.
Biblia
In The King James Version
In Context
Cross References
Exodus 12:48Iar de va veni la voi vreun străin să facă Paștile Domnului, să tai împrejur pe toți cei de parte bărbătească ai lui și numai atunci să-l săvârșească și va fi ca și locuitorul de baștină al țării; dar tot cel netăiat împrejur să nu mănânce din el.
Leviticus 17:11Pentru că viața a tot trupul este în sânge și pe acesta vi l-am dat pentru jertfelnic, ca să vă curățiri sufletele voastre, că sângele acesta curățește sufletul.
Leviticus 21:8Cinstește-i ca pe sfinți, căci ei aduc pâine Dumnezeului tău; sfinți să vă fie, căci Eu, Domnul, Cel ce vă sfințesc, sunt sfânt.
Leviticus 21:21Nici un om din sămânța preotului Aaron, care va avea pe trupul său vreo meteahnă, să nu se apropie ca să aducă jertfă Domnului; că are meteahnă și de aceea să nu se apropie ca să aducă daruri Dumnezeului său.
Leviticus 26:15De veți disprețui așezămintele Mele și de se va scârbi sufletul vostru de legile Mele, neîmplinind poruncile Mele, și călcând legământul Meu,
Deuteronomy 10:16Deci să tăiați împrejur inima voastră și de acum înainte să nu mai fiți tari la cerbice;