Cartea lui Ezra 3:12
Dar mulţi din preoţi şi leviţi, şi din capii de familii mai în vârstă, care văzuseră casa dintâi, plângeau tare când se puneau sub ochii lor temeliile casei acesteia. Mulţi alţii îşi arătau bucuria prin strigăte,
Biblia
In The King James Version
In Context
Cross References
Isaiah 41:14Nu-ți fie frică, vierme al lui Iacov, viermișor al lui Israel, Eu sunt ajutorul tău, zice Domnul, Mântuitorul tău și Sfântul lui Israel.
Jeremiah 31:8Iată, ii voi aduce din țara cea de la miazănoapte și-i voi aduna de la marginile pământului. Orbul și șchiopul, cea însărcinată și cea care naște vor fi împreună cu ei; se va întoarce aici mare mulțime.
Haggai 2:3Cine a mai rămas dintre voi în viață și a văzut templul acesta în strălucirea sa cea dintâi, și cum este acum? Oare nu este fără nici un preț în ochii voștri?
Matthew 13:31O altă pildă le-a pus înainte, zicând: Împărăția cerurilor este asemenea grăuntelui de muștar, pe care, luându-l, omul l-a semănat în țarina sa,