Geneza 20:2
Și a zis Avraam despre Sarra, femeia sa: „Mi-e soră”, căci se temea să spună: „E femeia mea”, ca nu cumva să-l ucidă locuitorii cetății aceleia din pricina ei. Iar Abimelec, regele Gherarei, a trimis și a luat pe Sarra.
Biblia
In The King James Version
In Context
Cross References
Genesis 12:13Iar după ce a sosit Avram în Egipt, au văzut Egiptenii că femeia lui e foarte frumoasă.
Genesis 20:12Cu adevărat ea mi-e soră după tată, dar nu știu după mamă, iar acum mi-e soție.
Genesis 26:7Iar locuitorii ținutului aceluia l-au întrebat despre Rebeca, femeia sa, cine e și el a zis: „Aceasta este sora mea!”, căci s-a temut să zică: „E femeia mea!”, ca nu cumva să-l omoare oamenii locului aceluia din pricina Rebecăi, pentru că era frumoasă la chip.
2 Chronicles 19:2I-a ieșit însă înainte Iehu, fiul lui Hanani văzătorul, și a zis regelui Iosafat: "Fiindcă ai ajutat pe un nelegiuit și ai legat prietenie cu cei pe care-i urăște Domnul, de aceea mânia Domnului va fi asupra ta.
2 Chronicles 32:31Când trimișii regelui Babilonului au venit la el să-l întrebe pentru semnul care se săvârșise în țară, atunci l-a părăsit Dumnezeu, ca să-l încerce și să cunoască tot ce avea el în inima lui,
Proverbs 24:16Căci dacă cel drept cade de șapte ori și tot se scoală, cei fără de lege se poticnesc în nenorocire.