Geneza 21:14
Atunci s-a sculat Avraam dis-de-dimineață; a luat pâine și un burduf cu apă și le-a dat Agarei; apoi, punându-i pe umeri copilul, a slobozit-o; și, plecând ea, a rătăcit prin pustiul Beer-Șeba.
Biblia
In The King James Version
In Context
13Dar și pe fiul roabei acesteia îl voi face neam mare, pentru că și el este din sămânța ta”.
15Când însă s-a sfârșit apa din burduf, a lepădat ea copilul sub un mărăcine.
Cross References
Genesis 16:7Și a găsit-o îngerul Domnului la un izvor de apă în pustiu, la izvorul de lângă calea ce duce spre Sur.
Genesis 21:31De aceea s-a și numit locul acela Beer-Șeba, pentru că acolo au jurat ei amândoi.
Genesis 22:3Sculându-se deci Avraam dis-de-dimineață, a pus samarul pe asinul său și a luat cu sine două slugi și pe Isaac, fiul său; și tăind lemne pentru jertfă, s-a ridicat și a plecat la locul despre care-i grăise Dumnezeu.
Genesis 24:54După aceea au mâncat și au băut, el și oamenii cei ce erau cu dânsul și au rămas acolo. Iar dacă s-a sculat dimineața, a zis: „Lăsați-mă să mă duc la stăpânul meu!”
Genesis 26:31Sculându-se apoi a doua zi de dimineață, au jurat unul altuia. Și le-a dat drumul Isaac și ei s-au dus de la dânsul cu pace.
Genesis 28:18Apoi s-a sculat Iacov dis-de-dimineață, a luat piatra ce și-o pusese căpătâi, a pus-o stâlp și a turnat pe vârful ei untdelemn.