Geneza 22:8
Avraam însă a răspuns: „Fiul meu, va îngriji Dumnezeu de oaia jertfei Sale!” Și s-au dus mai departe amândoi împreună.
Biblia
In The King James Version
In Context
Cross References
2 Kings 2:6A zis Ilie: "Rămâi aici, căci Domnul mă trimite la Iordan!" Iar Elisei a răspuns: "Cât este de adevărat că Domnul este viu și cum este viu și sufletul tău, tot așa de adevărat este că nu te voi lăsa singur!"
Matthew 19:26Dar Iisus, privind la ei, le-a zis: La oameni aceasta e cu neputință, la Dumnezeu însă toate sunt cu putință.
John 1:36Și privind pe Iisus, Care trecea, a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu!
Revelation 5:6Și am văzut, la mijloc, între tron și cele patru ființe și în mijlocul bătrânilor, stând un Miel, ca înjunghiat, și care avea șapte coarne și șapte ochi, care sunt cele șapte duhuri ale lui Dumnezeu, trimise în tot pământul.
Revelation 7:14Și i-am zis: Doamne, Tu știi. El mi-a răspuns: Aceștia sunt cei ce vin din strâmtorarea cea mare și și-au spălat veșmintele lor și le-au făcut albe în sângele Mielului.