Geneza 26:28
Iar ei au zis: „Am văzut bine că Domnul este cu tine și am zis să facem cu tine jurământ și să încheiem legământ cu tine,
Biblia
In The King James Version
In Context
27Iar Isaac le-a zis: „La ce ați venit la mine, voi care mă urâți și n-ați alungat de la voi?”
Cross References
Genesis 21:23Jură-mi, deci, aici pe Dumnezeu că nu-mi vei face strâmbătate nici mie, nici fiului meu, nici neamului meu; ci, cum ți-am făcut eu bine ție, așa să-mi faci și tu mie și țării în care ești oaspete!”
Genesis 24:3Și jură-mi pe Domnul Dumnezeul cerului și pe Dumnezeul pământului că fiului meu Isaac nu-i vei lua femeie din fetele Canaaneilor, în mijlocul cărora locuiesc eu,
Genesis 31:44Haidem dar acum să facem amândoi, eu și tu, legământ, care să fie mărturie între mine și tine!” Iar Iacov i-a zis: „Iată, nu e nimeni cu noi; dar să știi că Dumnezeu este martor între mine și tine”.
Genesis 39:5Iar după ce l-a pus peste casa sa și peste toate câte avea, a binecuvântat Domnul casa egipteanului pentru Iosif și era binecuvântarea Domnului peste tot ce avea el în casa și în țarina sa.
1 Samuel 18:28Dar văzând și aflând Saul că Domnul este cu David și tot Israelul îl iubește și că și fiica sa Micol îl iubește,
2 Chronicles 15:9Apoi a adunat pe tot Iuda și pe tot Veniaminul și pe străinii din Efraim, din Manase și din Simeon, care locuiau cu ei, căci mulți din Israel au trecut la el, când au văzut că Domnul Dumnezeu este cu el.