Geneza 27:33
Atunci s-a cutremurat Isaac cu cutremur mare foarte și a zis: „Dar cine-i acela, care a căutat și mi-a adus vânat și am mâncat de la el înainte de a veni tu și l-am binecuvântat și binecuvântat va fi?”
Biblia
In The King James Version
In Context
Cross References
Genesis 28:3Și Dumnezeul cel Atotputernic să te binecuvânteze, să te crească și să te înmulțească și să lăsară din tine popoare multe;
Job 37:1Și din pricina aceasta inima mea se zbuciumă și se zbate din locul ei.
John 10:10Furul nu vine decât ca să fure și să junghie și să piardă. Eu am venit ca viață să aibă și din belșug să aibă.
Romans 5:20Iar Legea a intrat și ea ca se înmulțească greșeala; iar unde s-a înmulțit păcatul, a prisosit harul;
Ephesians 1:3Binecuvântat fie Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Cel ce, întru Hristos, ne-a binecuvântat pe noi, în ceruri, cu toată binecuvântarea duhovnicească;