The Bible Software
bible.software › Geneza › Geneza 32 › Geneza 32:11

Geneza 32:11

Izbăvește-mă dar din mâna fratelui meu, din mâna lui Isav, căci mă tem de el, ca nu cumva să vină și să mă omoare pe mine și pe aceste mame cu copii.

Biblia

In The King James Version

Deliver me, I pray thee, from the hand of my brother, from the hand of Esau: for I fear him, lest he will come and smite me, and the mother with the children.

In Context

10Nu sunt vrednic de toate îndurările Tale și de toate binefacerile ce mi-ai arătat mie, robului Tău, că numai cu toiagul am trecut deunăzi Iordanul acesta, iar acum am două tabere;

12Căci Tu ai zis: îți voi face bine și voi înmulți neamul tău ca nisipul mării, cât nu se va putea număra din pricina mulțimii”.

Read all of Geneza 32

Cross References

Genesis 27:41De aceea ura Isav pe Iacov pentru binecuvântarea cu care-l binecuvântase tatăl său. Și a zis Isav în cugetul său: „Se apropie zilele de jelire pentru tatăl meu; atunci am să ucid pe Iacov, fratele meu!”

1 Samuel 12:10Însă când au strigat ei către Domnul și au zis: "Am păcătuit, părăsind pe Domnul și apucându-ne să slujim baalilor și astartelor; acum însă izbăvește-ne din mâinile vrăjmașilor, și-ți vom sluji ție",

2 Samuel 7:18Atunci s-a dus regele David și, stând înaintea feței Domnului, a zis: "Cine sunt eu, Doamne Dumnezeul meu, și ce este casa mea, de m-ai mărit așa?

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Geneza 32:11

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Geneza 32:10Geneza 32Geneza 32:12 →