Geneza 32:30
Și a pus Iacov locului aceluia numele Peniel, adică fața lui Dumnezeu, căci și-a zis: „Am văzut pe Dumnezeu în față și mântuit a fost sufletul meu!”
Biblia
In The King James Version
In Context
31Iar când răsărea soarele, trecuse de Peniel, dar el șchiopăta din pricina șoldului.
Cross References
Genesis 16:13Și a numit Agar pe Domnul, Cel ce-i grăise, cu numele acesta: Ata-El-Roi (care se tâlcuiește: Tu ești Dumnezeu atotvăzător), căci zicea ea: „N-am văzut eu, oare, în față pe Cel ce m-a văzut?”
Genesis 35:9Aici, în Luz, Se mai arătă Dumnezeu lui Iacov, după întoarcerea lui din Mesopotamia, și îl binecuvântă Dumnezeu,
Exodus 33:14Și a zis Domnul către el: „Eu Însumi voi merge înaintea Ta și Te voi duce la odihnă!”
Numbers 12:8Cu el grăiesc gură către gură, la arătare și aievea, iar nu în ghicituri, și el vede fața Domnului. Cum de nu v-ați temut să cârtiți împotriva robului Meu Moise?”
Deuteronomy 34:10De atunci nu s-a mai ridicat în Israel prooroc asemenea lui Moise pe care Dumnezeu să-l fi cunoscut față către față, nici să săvârșească toate semnele și minunile cu care Domnul l-a trimis în pământul Egiptului asupra lui Faraon și asupra tuturor dregătorilor lui și asupra a tot pământul lui; nici să facă cu mână tare și cu mari înfricoșări ceea ce a făcut Moise înaintea ochilor a tot Israelul. Capitolul 34
Judges 8:8După aceea s-a dus el la Penuel și a spus la fel locuitorilor lui; dar locuitorii din Penuel i-au răspuns la fel cum răspunseseră și cei din Sucot.