Geneza 34:25
Iar a treia zi, când erau ei încă în dureri, cei doi fiii ai lui Iacov, Simeon și Levi, frații Dinei, și-au luat fiecare sabia și au intrat fără teamă în cetate și au ucis pe toți cei de parte bărbătească.
Biblia
In The King James Version
In Context
Cross References
Genesis 29:33Apoi a zămislit Lia iarăși și a născut lui Iacov al doilea fiu și a zis: „Auzit-a Domnul că nu sunt iubită și mi-a dat și pe acesta”. Și i-a pus numele Simeon.
Numbers 31:7Și au lovit ei pe Madian, cum poruncise Domnul lui Moise, și au ucis pe toți cei de parte bărbătească.
Joshua 5:6Căci fiii lui Israel umblaseră prin pustiu patruzeci și doi de ani, până ce a murit tot poporul bun de război, care ieșise din Egipt și care nu ascultase de glasul Domnului. Acestora Domnul se jurase să nu le dea voie să vadă țara pe care El făgăduise cu jurământ să o dea părinților lor, țara în care curge lapte și miere.
2 Chronicles 32:25Însă Iezechia n-a fost recunoscător pentru binefacerea care i s-a făcut, căci s-a semețit în inima lui. și a căzut mânia lui Dumnezeu peste el și peste Iuda și peste Ierusalim.
Proverbs 6:34Pizma trezește mânia omului defăimat și el este fără milă în ziua răzbunării;