Geneza 34:27
Apoi fiii lui Iacov se năpustiră asupra celor morți și jefuiră cetatea în care fusese necinstită Dina, sora lor.
Biblia
In The King James Version
The sons of Jacob came upon the slain, and spoiled the city, because they had defiled their sister.
In Context
28Au luat toate oile lor, toți boii lor, toți asinii lor, tot ce era în cetate și tot ce era pe câmp;
Cross References
Genesis 34:2Și văzând-o Sichem, feciorul lui Hemor Heveul, stăpânitorul pământului aceluia, a luat-o și, culcându-se cu ea, a necinstit-o.
Exodus 2:14Acela însă i-a răspuns: „Cine te-a pus căpetenie și judecător peste noi? Nu cumva vrei să mă omori și pe mine, cum ai omorât ieri pe egipteanul acela?” Și s-a spăimântat Moise și a zis: „Cu adevărat s-a vădit fapta aceasta!”
Joshua 7:13Scoală dar și sfințește poporul și zi: Sfințiți-vă pentru mâine; căci așa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: Blestemul e în mijlocul tău, Israel. De aceea tu nu poți să stai împotriva vrăjmașilor tăi până nu vei îndepărta din mijlocul tău blestemul.
Esther 9:10Adică pe cei zece feciori ai lui Aman, fiul lui Hamadata, vrăjmașul Iudeilor; dar ei nu i-au prădat de averile lor.
1 Timothy 6:10Că iubirea de argint este rădăcina tuturor relelor și cei ce au poftit-o cu înfocare au rătăcit de la credință, și s-au străpuns cu multe dureri.