Geneza 6:7
Și a zis Domnul: „Pierde-voi de pe fața pământului pe omul pe care l-am făcut! De la om până la dobitoc și de la târâtoare până la păsările cerului, tot voi pierde, căci Îmi pare rău că le-am făcut”.
Biblia
In The King James Version
In Context
6I-a părut rău și s-a căit Dumnezeu că a făcut pe om pe pământ.
8Noe însă a aflat har înaintea Domnului Dumnezeu.
Cross References
Proverbs 10:27Frica de Dumnezeu lungește zilele (omului), iar anii celor fără de lege sunt puțini.
Isaiah 27:11Când crengile se usucă, se rup și cad, femeile vin și le dau foc. Acesta este un popor fără de minte și nici Ziditorul lui nu Se milostivește de el și nici Făcătorul lui nu are milă de el.
Jeremiah 12:3Pe mine însă mă cunoști, Doamne, mă vezi și cercetezi dacă inima mea este cu Tine. Osebește-i dară, ca pe niște oi de junghiat, și pregătește-i pentru ziua junghierii.
Zephaniah 1:3"Voi nimici oamenii și dobitoacele, păsările cerului și peștii mării! Voi face să se poticnească nelegiuiții și voi pierde pe oameni de pe fața pământului", zice Domnul.