Cartea lui Hagai 1:12
Și a auzit Zorobabel, fiul lui Salatiel, și marele preot Iosua, fiul lui Iosedec, și tot restul poporului, glasul Domnului și cuvintele proorocului Agheu, așa precum Dumnezeu îi rânduise trimiterea lui, și poporul a fost cuprins de spaimă în fața Domnului.
Biblia
In The King James Version
In Context
Read all of Cartea lui Hagai 1
Cross References
Genesis 22:12Iar îngerul a zis: „Să nu-ți ridici mâna asupra copilului, nici să-i faci vreun rău, căci acum cunosc că te temi de Dumnezeu și pentru mine n-ai cruțat nici pe singurul fiu al tău”.
Ezra 5:2Atunci s-au sculat Zorobabel, fiul lui Salatiel, și Iosua, fiul lui Ioțadac, și au început a zidi templul lui Dumnezeu cel din Ierusalim, fiind cu ei proorocii lui Dumnezeu, care îi întăreau.
Proverbs 1:7Frica de Dumnezeu este începutul înțelepciunii; cei fără minte disprețuiesc înțelepciunea și stăpânirea de sine.
Isaiah 50:10Cine din voi se teme de Domnul să asculte glasul Slugii Sale! Cel care umblă în întuneric și fără lumină să nădăjduiască întru numele Domnului și să se bizuie pe Dumnezeul lui!
Haggai 1:1În anul al doilea al regelui Darius, în luna a șasea, în ziua întâi a lunii, a fost cuvântul Domnului prin gura lui Agheu, proorocul, către Zorobabel, fiul lui Salatiel, cârmuitorul lui Iuda, către marele preot Iosua, fiul lui Iosedec, zicând:
Haggai 2:2"Spune-i lui Zorobabel, fiul lui Salatiel, cârmuitorul lui Iuda, și lui Iosua, marele preot, fiul lui Iosedec, și restului poporului astfel: