The Bible Software
bible.software › Epistola către Evrei › Epistola către Evrei 11 › Epistola către Evrei 11:17

Epistola către Evrei 11:17

Prin credință, Avraam, când a fost încercat, a adus pe Isaac (jertfă). Cel ce primise făgăduințele aducea jertfă pe fiul său unul născut!

Biblia

In The King James Version

By faith Abraham, when he was tried, offered up Isaac: and he that had received the promises offered up his only begotten son,

In Context

16Dar acum ei doresc una mai bună, adică pe cea cerească. Pentru aceea Dumnezeu nu Se rușinează de ei ca să Se numească Dumnezeul lor, căci le-a gătit lor cetate.

18Către el grăise Dumnezeu: "Că în Isaac ți se va chema ție urmaș".

Read all of Epistola către Evrei 11

Cross References

Genesis 22:16„Juratu-M-am pe Mine însumi, zice Domnul, că de vreme ce ai făcut aceasta și n-ai cruțat nici pe singurul tău fiu, pentru Mine,

2 Chronicles 32:31Când trimișii regelui Babilonului au venit la el să-l întrebe pentru semnul care se săvârșise în țară, atunci l-a părăsit Dumnezeu, ca să-l încerce și să cunoască tot ce avea el în inima lui,

Job 2:3Și Domnul a zis către Satan: "Ai luat tu seama la robul Meu Iov? Că nu este nici unul ca el pe pământ, fără prihană și drept și temător de Dumnezeu și care să se ferească de ce este rău. El se ține cu putere în statornicia lui și tu M-ai întărâtat pe nedrept împotriva lui ca să-l prăpădesc".

Daniel 11:35Și printre înțelepți, mulți vor cădea ca să se lămurească, să se curățească și să se albească până la sfârșitul vremii, că mai este încă până la vremea rânduită.

Malachi 3:2"Și cine va putea îndura ziua venirii Lui și cine se va putea ține bine, când El Se va arăta? Căci El este ca focul topitorului și ca leșia nălbitorului.

2 Corinthians 8:12Căci dacă este bunăvoință, bine primit este darul, după cât are cineva, nu după cât nu are.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)聖書 (日本語)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBiblia TakatifuBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)

Study Epistola către Evrei 11:17

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeAlbert BarnesJohn WesleyJohn CalvinScofieldWilliam BurkittFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Epistola către Evrei 11:16Epistola către Evrei 11Epistola către Evrei 11:18 →