The Bible Software
bible.software › Epistola către Evrei › Epistola către Evrei 12 › Epistola către Evrei 12:19

Epistola către Evrei 12:19

Nici de glasul trâmbiței, nici de răsunetul cuvintelor despre care cei ce îl auzeau s-au rugat să nu li se mai grăiască,

Biblia

In The King James Version

And the sound of a trumpet, and the voice of words; which voice they that heard intreated that the word should not be spoken to them any more:

In Context

18Căci voi nu v-ați apropiat nici de muntele ce putea fi pipăit, nici de focul care ardea cu flacără, nici de nor, nici de beznă, nici de vijelie,

20Deoarece nu puteau să sufere porunca: "Chiar dacă și fiară de s-ar atinge de munte, să fie ucisă cu pietre, sau să fie străpunsă cu săgeata",

Read all of Epistola către Evrei 12

Cross References

Exodus 20:1Atunci a rostit Domnul înaintea lui Moise toate cuvintele acestea și a zis:

Deuteronomy 4:12Iar Domnul v-a grăit de pe munte din mijlocul focului; și glasul cuvintelor Lui l-ați auzit, iar fața Lui n-ați văzut-o, ci numai glasul I l-ați auzit.

Deuteronomy 5:3Legământul acesta nu l-a încheiat Domnul cu părinții noștri, ci cu noi, cei ce suntem astăzi cu toții vii aici.

Deuteronomy 18:16Că tu la Horeb, în ziua adunării, ai cerut de la Domnul Dumnezeul tău și ai zis: Să nu mai aud glasul Domnului Dumnezeului meu și focul acesta mare să nu-l mai văd, ca să nu mor.

1 Thessalonians 4:16Pentru că Însuși Domnul, întru poruncă, la glasul arhanghelului și întru trâmbița lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, și cei morți întru Hristos vor învia întâi,

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)聖書 (日本語)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBiblia TakatifuBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)

Study Epistola către Evrei 12:19

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeAlbert BarnesJohn WesleyJohn CalvinScofieldWilliam BurkittFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Epistola către Evrei 12:18Epistola către Evrei 12Epistola către Evrei 12:20 →