Osea 2:7
De vreme ce mama lor a preadesfrânat, cea care i-a zămislit a săvârșit lucruri rușinoase. Că ea a zis: "Mă voi duce după iubiții mei, cei care îmi dau pâine, apă, lână și în, untdelemn și băuturi".
Biblia
In The King James Version
In Context
6Nu voi avea milă de fiii ei - că ei sunt copii de desfrânată -
Cross References
Deuteronomy 8:17Ca să-ți facă bine în urmă și ca să nu zici în inima ta: Puterea mea și tăria mâinii mele mi-au adus bogăția aceasta;
2 Chronicles 28:20Tiglatfalasar, regele Asiriei, a venit într-adevăr la el; însă în loc să-l ajute, i-a făcut greutăți,
Nehemiah 9:25Și s-au făcut ei stăpâni peste cetăți tari și peste pământul roditor, peste case pline de toate bunătățile, fântâni săpate în piatră, vii, măslini și pomi roditori din belșug; și au mâncat și s-au săturat și s-au îngrășat trăind în desfătări prin bunătatea Ta.
Isaiah 30:2Ei iau calea Egiptului, fără să fi întrebat gura Mea, să cerșească de la Faraon ajutor și la umbra Egiptului să se adăpostească.
Isaiah 31:1Vai de cei ce se coboară în Egipt după ajutor și se bizuie pe caii lor și își pun nădejdea în mulțimea carelor și în puterea călăreților, dar nu-și ațintesc privirea către Sfântul lui Israel și nu caută pe Domnul.
Jeremiah 2:28Dar unde-ti sunt, Iudo, dumnezeii care ți i-ai făcut? Să se scoale și să te izbăvească la vreme de necaz, dacă pot! Căci câte cetăți ai, atâția sunt și dumnezeii tăi.