Isaia 10:13
Că a zis: "Prin puterea mâinii mele am făcut aceasta și prin înțelepciunea mea; căci sunt priceput! Trecut-am peste granițele popoarelor, jefuit-am comorile lor și ca un atotputernic am dat jos de pe tron pe conducători.
Biblia
In The King James Version
In Context
Cross References
Judges 7:2Iar Domnul a zis către Ghedeon: "E prea mult popor cu tine; nu voi putea Eu să dau pe Madian în mâinile lor, ca să nu se mândrească Israel înaintea Mea și să nu zică: Mâna mea m-a izbăvit!
2 Kings 16:8Cu acel prilej a luat Ahaz argintul și aurul care s-a găsit în templul Domnului și în vistieria casei domnești și l-a trimis dar regelui Asiriei.
2 Kings 17:24După aceea regele Asiriei a adunat oameni din Babilon, din Cuta, din Ava, din Hamat și din Sefarvaim și i-a așezat prin cetățile Samariei în locul fiilor lui Israel. Aceștia au stăpânit Samaria și au început a locui prin cetățile ei.
2 Kings 18:15Și a dat Iezechia tot argintul ce s-a găsit în templul Domnului și în vistieria casei domnești.
2 Kings 19:22Pe cine însă ai mustrat și ai hulit tu? Și asupra cui ți-ai ridicat tu glasul și ți-ai înălțat așa de sus ochii tăi? Asupra Sfântului lui Israel.
1 Chronicles 5:26Atunci Dumnezeul lui Israel a întărâtat duhul lui Ful, regele Asiriei, adică al lui Tiglatfalasar, regele Asiriei și acesta a strămutat pe Rubeniți și pe Gadiți și jumătate din tribul lui Manase și i-a dus în Halach, Habor, Hara și la râul Gozan, unde sunt până astăzi. Capitolul 05