The Bible Software
bible.software › Isaia › Isaia 10 › Isaia 10:24

Isaia 10:24

Pentru aceasta, așa zice Domnul Dumnezeu Savaot: "Poporul Meu, care locuiește în Sion, nu te teme de Asiria, care te lovește cu toiagul pe care îl ridică asupra ta, ca altădată Egiptul.

Biblia

In The King James Version

Therefore thus saith the Lord GOD of hosts, O my people that dwellest in Zion, be not afraid of the Assyrian: he shall smite thee with a rod, and shall lift up his staff against thee, after the manner of Egypt.

In Context

23Această poruncă de nimicire, Domnul Dumnezeu Savaot o va împlini în tot cuprinsul țării.

25Dar, peste puțină vreme, urgia va înceta și mânia Mea îi va nimici".

Read all of Isaia 10

Cross References

Exodus 1:10Veniți dar să-i împilăm, ca să nu se mai înmulțească și ca nu cumva la vreme de război să se unească cu vrăjmașii noștri și, bătându-ne, să iasă din țara noastră!”

Exodus 5:14Iar pe slujbașii puși peste ei de căpeteniile lui Faraon îi băteau, zicând: „Pentru ce n-ați făcut și astăzi numărul vostru de cărămizi, ca ieri și ca alaltăieri?”

Exodus 14:21Iar Moise și-a întins mâna sa asupra mării și a alungat Domnul marea toată noaptea cu vânt puternic de la răsărit și s-a făcut marea uscat, că s-au despărțit apele.

2 Kings 19:6Iar Isaia le-a zis: "Așa să ziceți domnului vostru: Așa grăiește Domnul: Nu te teme de vorbele ce le-ai auzit și cu care M-au hulit pe Mine slugile regelui Asiriei.

Isaiah 4:3Rămășița Sionului și cei ce vor fi scăpat cu viață din Ierusalim se vor chema sfinți și oricine va fi înscris să trăiască în Ierusalim.

Isaiah 9:4Încălțămintea cea zgomotoasă de om războinic și haina cea stropită de sânge vor fi aruncate în foc și mistuite în flăcări!

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Isaia 10:24

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Isaia 10:23Isaia 10Isaia 10:25 →