Isaia 2:6
Tu ai lepădat neamul Tău, casa lui Iacov. Ea este plină de vrăjitori și de magi ca Filistenii și ea face legământ cu cei de alt neam.
Biblia
In The King James Version
In Context
5Voi, cei din casa lui Iacov, veniți să umblăm în lumina Domnului!
Cross References
Exodus 34:16Și vei lua fetele lor soții pentru fiii tăi și fetele tale le vei mărita după feciorii lor; și vor merge fetele tale după dumnezeii lor și fiii tăi vor merge după dumnezeii lor.
Leviticus 20:6Dacă vreun suflet va alerga la cei ce cheamă morții și la vrăjitorii, ca să desfrâneze în urma lor, Eu voi întoarce fața Mea împotriva sufletului aceluia și-l voi pierde din poporul lui.
Numbers 25:1Atunci s-a așezat Israel în Sitim, dar poporul a început să se spurce, păcătuind cu fetele din Moab.
Deuteronomy 18:14Căci popoarele acestea, pe care le izgonești tu, ascultă de ghicitori și de prevestitori, iar ție nu-ți îngăduie aceasta Domnul Dumnezeul tău.
Deuteronomy 31:16Și a zis Domnul către Moise: "Iată, tu te vei odihni cu părinții tăi, iar poporul acesta se va scula și se va desfrâna după dumnezeii străini ai pământului aceluia în care va intra, iar pe Mine Mă va părăsi și va călca legământul Meu, pe care l-am încheiat cu el;
1 Samuel 6:2Atunci au adunat Filistenii pe preoți, pe ghicitori și pe descântători și au zis: "Ce să facem oare cu chivotul Domnului? Învățați-ne cum să-l trimitem la locul lui?"