The Bible Software
bible.software › Isaia › Isaia 3 › Isaia 3:21

Isaia 3:21

Inele, verigi de nas,

Biblia

In The King James Version

The rings, and nose jewels,

In Context

20Cununi, lănțișoare, cingătoare, miresme, talismane,

22Veșminte de sărbătoare, mantii, șaluri, pungi,

Read all of Isaia 3

Cross References

Genesis 24:47Apoi am întrebat-o și am zis: „A cui fată ești tu? Spune-mi te rog!” Și ea a zis: „Sunt fata lui Batuel, fiul lui Nahor, pe care i l-a născut Milca”. Atunci i-am dat un inel și brățări la mâini.

Esther 8:12Aceasta să se facă în toate țările lui Artaxerxe, într-o singură zi, în a treisprezecea zi a lunii a douăsprezecea, adică a lunii Adar. Cuprinsul acestei scrisori este următorul: "Marele rege Artaxerxe, satrapilor celor o sută douăzeci și șapte de rări de la India și până la Etiopia, guvernatorilor de provincii și tuturor supușilor, credincioșilor lui, salutare. Mulți din cei răsplătiți cu cinste prin nemărginita bunătate a binefacerilor s-au trufit peste măsură și nu numai supușilor noștri caută să le facă rău, ci, neputându-și sătura mândria, încearcă să urzească uneltiri și împotriva binefăcătorilor lor, pierzând nu numai simțul recunoștinței omenești, ci, plini de trufie nebună, caută în chip nelegiuit să scape și de judecata lui Dumnezeu, Cel ce pururea toate le vede. Dar adesea și mulți, fiind îmbrăcați cu putere, ca să rânduiască lucrurile prietenilor ce s-au încrezut în ei, prin încredințările lor îi fac vinovați de vărsare de sânge nevinovat și-i supun la primejdii de neînlăturat, amăgind gândul bun și neprihănit al stăpânilor prin vorbărie vicleană și mincinoasă. Aceasta se poate vedea atât din povestirile mai vechi, cum am spus, precum și din faptele săvârșite în chip nelegiuit înaintea ochilor voștri de răutatea celor ce stăpânesc cu nevrednicie. De aceea ne îngrijim pentru viitor, ca să întocmim noi o împărăție netulburată pentru toți oamenii din lume, neîngăduind înșelătoriile, și pricinile ce ni se înfățișează judecându-le cu toată luarea aminte cuvenită. Așa Aman, fiul lui Hamadata Macedoneanul, cu adevărat străin de sângele persan și foarte departe de bunătatea noastră, fiind primit oaspete la noi, s-a învrednicit de bunăvoința pe care noi o avem către orice popor, până într-atâta, încât a fost numit părintele nostru și cinstit de toți, înfățișându-se ca a doua persoană după tronul regal. Dar fiind de o mândrie nemăsurată, a uneltit să ne lipsească pe noi de putere și de viață, iar pe salvatorul și pururea binefăcătorul nostru Mardoheu și pe nevinovata părtașă la regalitatea noastră, Estera, cu tot poporul lor, se silea prin felurite măsuri viclene să-i piardă. Astfel socotea el să ne lase fără oameni, iar împărăția persană să o dea Macedonenilor. Noi însă pe Iudei, osândiți de acest făcător de rele, la moarte, îi găsim nu răufăcători, ci oameni care trăiesc după cele mai drepte legiuiri și fii ai Dumnezeului celui viu, mare și preaînalt, Care ne-a dăruit nouă și strămoșilor noștri împărăție preafericită. De aceea bine veți face, de nu veți aduce la îndeplinire scrisorile trimise de Aman al lui Hamadata, căci el, făcând aceasta, a fost spânzurat la porțile Suzei cu toată casa, după cuvântul lui Dumnezeu, Celui ce stăpânește peste toți, Care i-a dat lui curând osânda cuvenită. Iar o copie a acestei scrisori puneți-o la vedere în tot locul, să lăsați pe Iudei să se folosească de legile lor și să-i ajutați, ca pe cei ce se vor scula asupra lor la vreme de necaz să-i poată răpune în ziua de treisprezece ale lunii a douăsprezecea, Adar, chiar în ziua aceea. Căci Dumnezeu, Cel ce stăpânește peste toți, în loc să piardă pe poporul cel ales, i-a rânduit lui această bucurie. Și voi, Iudeilor, între sărbătorile voastre vestite, sărbătoriți și această zi însemnată cu toată veselia, ca să fie de acum și să rămână în viitor pentru voi și pentru Perșii binevoitori amintirea izbăvirii voastre, iar pentru dușmanii voștri să fie amintirea pieirii lor. Fiecare cetate, sau ținut îndeobște, care nu se va conforma, se va pustii fără cruțare cu sabie și foc și va ajunge nu numai nelocuită de oameni totdeauna, ci dezgustătoare pentru fiare și păsări.

Ezekiel 16:12Ți-am dat inel în nas și cercei în urechi și pe cap ți-am pus o coroană minunată.

1 Timothy 2:9Asemenea și femeile, în îmbrăcăminte cuviincioasă, făcându-și lor podoabă din sfială și din cumințenie, nu din păr împletit și din aur, sau din mărgăritare, sau din veșminte de mult preț;

1 Peter 3:3Podoaba voastră să nu fie cea din afară: împletirea părului, podoabele de aur și îmbrăcarea hainelor scumpe,

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Isaia 3:21

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Isaia 3:20Isaia 3Isaia 3:22 →