Isaia 32:18
Atunci poporul meu va locui într-un loc de pace, în sălașuri de nădejde și în adăposturi fără grijă.
Biblia
In The King James Version
In Context
17Pacea va fi lucrul dreptății, roada dreptății va fi liniștea și nădejdea în veci de veci.
19Pădurea va cădea de grindină, iar cetatea va fi supusă.
Cross References
Exodus 9:26Numai în ținutul Goșen, unde trăiau fiii lui Israel, n-a fost grindină.
Proverbs 24:15Nu pândi, nelegiuitule, casa celui drept și nu tulbura locașul lui,
Isaiah 33:6Ocrotirea Domnului în aceste vremuri va fi pentru Sion comoară de fericire; înțelepciunea, știința și temerea de Dumnezeu sunt avuția lui.
Isaiah 35:9Și nu va fi acolo leu, nici fiare cumplite nu se vor sui pe ea și nici nu se vor afla acolo; ci vor merge pe dânsa cei mântuiți și cei răscumpărați de Domnul se vor întoarce.
Jeremiah 23:5Iată vin zile, zice Domnul, când voi ridica lui David Odraslă dreaptă și va ajunge rege și va domni cu înțelepciune; va face judecată și dreptate pe pământ.
Jeremiah 33:16În zilele acelea Iuda va fi izbăvit și Ierusalimul va trăi fără primejdie Și Odraslei aceleia I se va pune numele: "Domnul - dreptatea noastră"