The Bible Software
bible.software › Isaia › Isaia 40 › Isaia 40:30

Isaia 40:30

Cei tineri se obosesc, își risipesc puterile și vitejii luptători vor putea să se clatine;

Biblia

In The King James Version

Even the youths shall faint and be weary, and the young men shall utterly fall:

In Context

29El dă tărie celui obosit și celui slab îi dă putere mare.

31Dar cei ce nădăjduiesc întru Domnul vor înnoi puterea lor, le vor crește aripi ca ale vulturului; vor alerga și nu-și vor slei puterea, vor merge și nu se vor obosi. Capitolul 40

Read all of Isaia 40

Cross References

1 Samuel 30:10David însă cu patru sute de oameni au urmărit înainte, iar două sute de oameni s-au oprit, pentru că n-au mai fost în stare să treacă prin Besor.

Ecclesiastes 9:11Și iarăși am văzut sub soare că izbânda în alergare nu este a celor iuți și biruința a celor viteji, și pâinea a celor înțelepți, nici bogăția a celor pricepuți, nici faima pentru cei învățați, căci timpul și întâmplarea întâmpină pe toți.

Isaiah 13:18Arcurile oamenilor de luptă vor doborî pe cei tineri. De roada pântecelui nu se vor milostivi, și pentru copii ochii lor nu vor simți nici o milă.

Jeremiah 9:21Că iată moartea intră pe ferestrele noastre și dă năvală în casele noastre, ca să piardă pe copiii din uliță și pe tinerii din piețe;

Amos 2:14Cel iute de picior nu va putea să fugă, cel puternic nu se va mai bizui pe puterea lui și cel viteaz nu va scăpa cu viață;

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Isaia 40:30

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Isaia 40:29Isaia 40Isaia 40:31 →