Isaia 55:11
Asa va fi cuvântul Meu care iese din gura Mea; el nu se întoarce către Mine fără să dea rod, ci el face voia Mea și își îndeplinește rostul lui.
Biblia
In The King James Version
In Context
Cross References
1 Samuel 3:19Și a crescut Samuel și Domnul a fost cu el și n-a rămas neîmplinit nici unul din cuvintele Lui.
Isaiah 45:23Am jurat pe Mine Însumi! Din gura Mea iese dreptatea și nu-Mi întorc cuvântul; înaintea Mea tot genunchiul se va pleca; pe Mine jura-va toată limba
Isaiah 54:9Și va fi ca în vremea lui Noe, când M-am jurat că apele potopului nu se vor mai răspândi pe pământ; tot așa Mă jur acum să nu Mă mai mânii împotriva ta și să nu te mai cert.
Jeremiah 1:12Zisu-mi-a Domnul: "Tu ai văzut bine, că Eu priveghez asupra cuvântului Meu, ca să-l împlinesc!"
Jeremiah 25:13Voi împlini asupra țării acesteia toate cuvintele Mele pe care le-am rostit împotriva ei; tot ce-i scris în cartea aceasta și ceea ce Ieremia a proorocit împotriva tuturor neamurilor.
Matthew 24:35Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.