Isaia 58:6
Nu știți voi postul care Îmi place? - zice Domnul. Rupeți lanțurile nedreptății, dezlegați legăturile jugului, dați drumul celor asupriți și sfărâmați jugul lor.
Biblia
In The King James Version
In Context
Cross References
Leviticus 6:5Tot lucrul, pentru care s-a jurat strâmb, să-l plătească deplin și să mai adauge pe deasupra a cincea parte din prețul lui și să dea aceluia, al căruia este lucrul, în ziua când își va cunoaște vina sa.
2 Chronicles 28:11Așadar, ascultați-mă și duceți înapoi pe robii care i-ați luat de la frații voștri; căci altfel flacăra mâniei Domnului va fi peste voi".
Nehemiah 5:11Întoarceți-le dar chiar acum ogoarele, viile, măslinii și casele lor și dobânda argintului, pâinii, vinului și untdelemnului, pentru care le-ați dat împrumut".
Jeremiah 34:8Cuvântul care a fost de la Domnul către Ieremia, după ce regele Sedechia a încheiat legământ cu tot poporul ce era în Ierusalim,
Micah 3:2Ei urăsc binele și iubesc răul, jupoaie pielea de pe oameni și carnea de pe oasele lor.
1 Timothy 6:1Cei ce se găsesc sub jugul robiei să socotească pe stăpânii lor vrednici de toată cinstea, ca să nu fie hulite numele și învățătura lui Dumnezeu.