The Bible Software
bible.software › Epistola sobornicească a lui Iacov › Epistola sobornicească a lui Iacov 1 › Epistola sobornicească a lui Iacov 1:18

Epistola sobornicească a lui Iacov 1:18

După voia Sa ne-a născut prin cuvântul adevărului, ca să fim începătură făpturilor Lui.

Biblia

In The King James Version

Of his own will begat he us with the word of truth, that we should be a kind of firstfruits of his creatures.

In Context

17Toată darea cea bună și tot darul desăvârșit de sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor, la Care nu este schimbare sau umbră de mutare.

19Să știți, iubiții mei frați: orice om să fie grabnic la ascultare, zăbavnic la vorbire, zăbavnic la mânie.

Read all of Epistola sobornicească a lui Iacov 1

Cross References

Jeremiah 2:3Atunci Israel era sfințenia Domnului și pârga roadelor lui; toți câți mâncau din ea se făceau vinovați și nenorocirea venea asupra lor", zice Domnul.

John 1:13Care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut.

Romans 4:17Precum este scris: "Te-am pus părinte al multor neamuri", în fața Celui în Care a crezut, a lui Dumnezeu, Care înviază morții și cheamă la ființă cele ce încă nu sunt;

Romans 9:15Căci grăiește către Moise: "Voi milui pe cine vreau să-l miluiesc și Mă voi îndura de cine vreau să Mă îndur".

Ephesians 1:12Ca să fim spre lauda slavei Sale, noi cei ce mai înainte am nădăjduit întru Hristos.

Colossians 1:20Și printr-Însul toate cu Sine să le împace, fie cele de pe pământ, fie cele din ceruri, făcând pace prin El, prin sângele crucii Sale.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)聖書 (日本語)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBiblia TakatifuBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)

Study Epistola sobornicească a lui Iacov 1:18

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeAlbert BarnesJohn WesleyJohn CalvinScofieldWilliam BurkittFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Epistola sobornicească a lui Iacov 1:17Epistola sobornicească a lui Iacov 1Epistola sobornicească a lui Iacov 1:19 →