Ieremia 10:8
Dumnezeii neamurilor, toți până la unul, sunt fără minte și fără pricepere; lemne lipsite de orice înțelegere;
Biblia
In The King James Version
But they are altogether brutish and foolish: the stock is a doctrine of vanities.
In Context
Cross References
Isaiah 44:19Cu toate acestea el nu-și face socoteală în inima sa, că este simplu și fără pricepere, și nu zice: "Jumătate l-am pus pe foc și am copt pâine, pe cărbuni am fript carne și am mâncat-o, iar cu cealaltă jumătate care a mai rămas, voi face un idol urâcios și mă voi închina la un trunchi de copac".
Jeremiah 4:22Și toate acestea sunt numai pentru că poporul Meu e fără minte și nu Mă cunoaște, sunt copii nepricepuți și n-au înțelegere; sunt pricepuți numai la rele, iar binele nu știu să-l facă.
Jeremiah 51:17Tot omul rătăcește în știința sa și orice argintar se rușinează de idolul său, căci chipurile turnate de el nu sunt decât minciună; n-au nici o suflare în ele.
Habakkuk 2:18La ce slujește un chip cioplit, ca să-l facă meșterul său? Un chip turnat și o proorocie mincinoasă, ca să-și pună nădejdea în ele cel care le face, făurind idoli fără glas?
Romans 1:21Pentru că, cunoscând pe Dumnezeu, nu L-au slăvit ca pe Dumnezeu, nici nu I-au mulțumit, ci s-au rătăcit în gândurile lor și inima lor cea nesocotită s-a întunecat.