Ieremia 12:17
Iar de nu vor asculta, atunci ii voi dezrădăcina și voi pierde cu totul poporul acesta", zice Domnul. Capitolul 12
Biblia
In The King James Version
But if they will not obey, I will utterly pluck up and destroy that nation, saith the LORD.
In Context
Cross References
Isaiah 41:11Iată că se vor rușina și de ocară se vor face toți cei ce sunt aprinși împotriva ta; toți vor fi nimiciți și vor pieri cei ce se fac vrăjmași ai tăi!
Jeremiah 12:14Așa zice Domnul despre toți vecinii mei cei răi, care năpădesc asupra părții pe care El a dat-o de moștenire poporului Său Israel: "Iată, îi voi smulge din țara lor și casa lui Iuda o voi înlătura din mijlocul lor.
Jeremiah 31:28Precum am privegheat asupra lor ca să-i smulg și să-i zdrobesc, ca să-i risipesc, să-i vatăm și să-i pierd, așa voi priveghea asupra lor, ca să-i zidesc și să-i sădesc, zice Domnul.
Daniel 7:4Cea dintâi semăna cu un leu și avea aripi de vultur. M-am uitat la ea până ce aripile i-au fost smulse și a fost ridicată de pe pământ și pusă pe picioare ca un om și i s-a dat inimă de an.
Micah 5:14Iar în mânia și în iuțimea Mea Mă voi răzbuna asupra popoarelor care nu M-au ascultat. Capitolul 05
Luke 19:27Iar pe acei vrăjmași ai mei, care n-au voit să domnesc peste ei, aduceți-i aici și tăiați-i în fața mea.