Ieremia 16:11
Atunci să le spui: Pentru că părinții voștri M-au părăsit, zice Domnul, și s-au dus după alți dumnezei, au slujit acelora și li s-au închinat, iar pe Mine M-au părăsit și legea Mea n-au păzit-o.
Biblia
In The King James Version
In Context
Cross References
Judges 2:11Atunci fiii lui Israel au început a face rele înaintea ochilor Domnului și s-au apucat să slujească baalilor;
Judges 2:13Au părăsit pe Domnul și au început a se închina lui Baal și Astartelor.
1 Kings 9:9Și se va zice: Pentru că au părăsit pe Domnul Dumnezeul lor, Care a scos pe părinții lor din pământul Egiptului, din casa robiei și au primit în schimb alți dumnezei și s-au închinat lor și au slujit lor; pentru aceasta a adus Domnul peste ei toată această nenorocire".
Jeremiah 5:7Cum, adică, să te iert, Ierusalime, pentru aceasta? Fiii tăi M-au părăsit și se jură pe dumnezei care n-au ființă. Eu i-am săturat, iar ei au făcut desfrânare, umblând în grup prin casele desfrânatelor.
Jeremiah 9:14Ci au umblat după îndărătnicia inimii lor și în urma lui Baal, cum i-au învățat părinții lor".