The Bible Software
bible.software › Ieremia › Ieremia 24 › Ieremia 24:8

Ieremia 24:8

Despre smochinele rele care, de rele ce sunt, nu se pot mânca, zice Domnul: Așa voi face să ajungă Sedechia, regele lui Iuda, căpeteniile lui și restul Ierusalimului, cei care au rămas în țara aceasta și cei care trăiesc în țara Egiptului;

Biblia

In The King James Version

And as the evil figs, which cannot be eaten, they are so evil; surely thus saith the LORD, So will I give Zedekiah the king of Judah, and his princes, and the residue of Jerusalem, that remain in this land, and them that dwell in the land of Egypt:

In Context

7Le voi da inimă ca să Mă cunoască pe Mine că Eu sunt Domnul și ei vor fi poporul Meu, iar Eu voi fi Dumnezeul lor, că se vor întoarce la Mine cu toată inima lor".

9Îl voi face pricină de groază, o nenorocire pentru toate regatele pământului, ca să fie de ocară și de pildă, de batjocură și blestem prin toate locurile pe unde-i voi izgoni.

Read all of Ieremia 24

Cross References

Jeremiah 13:7Și m-am dus la Eufrat, am săpat și am luat brâul din locul unde-l ascunsesem; dar iată brâul se stricase și nu mai era bun de nimic.

Jeremiah 24:2Un coș era cu smochine foarte bune, cum sunt smochinele văratice, iar celălalt coș era cu smochine foarte rele, care, de rele ce erau, nici nu se puteau mânca.

Jeremiah 29:16Așa zice Domnul de regele care șade pe tronul lui David și de tot poporul care trăiește în cetatea aceasta și de frații voștri care n-au fost duși cu voi în robie.

Jeremiah 32:28"Iată, Eu sunt Domnul Dumnezeu a tot trupul! Este oare ceva cu neputință la Mine?"

Jeremiah 37:10Chiar dacă ați, sfărâma cu totul oștirea Caldeilor, care luptă împotriva voastră, și ar rămâne la ei numai răniți, apoi și aceia s-ar ridica fiecare din cortul său și ar arde cetatea aceasta cu foc".

Jeremiah 38:18Iar de nu vei ieși la căpeteniile regelui Babilonului, cetatea aceasta va fi dată în mâinile Caldeilor, care o vor arde cu foc, și nici tu nu vei scăpa din mâinile lor".

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Ieremia 24:8

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Ieremia 24:7Ieremia 24Ieremia 24:9 →