The Bible Software
bible.software › Ieremia › Ieremia 25 › Ieremia 25:2

Ieremia 25:2

Pe care cuvânt l-a rostit proorocul Ieremia către tot poporul iudeu și către toți locuitorii Ierusalimului:

Biblia

In The King James Version

The which Jeremiah the prophet spake unto all the people of Judah, and to all the inhabitants of Jerusalem, saying,

In Context

1Cuvântul care a fost către Ieremia pentru tot poporul iudeu, în anul al patrulea al lui Ioiachim, fiut lui Iosia, regele lui Iuda sau în anul întâi al lui Nabucodonosor, regele Babilonului

3"De la anul al treisprezecelea al lui Iosia, fiul lui Amon, regele lui Iuda, și până în ziua aceasta - timp de douăzeci și trei de ani - a fost cuvântul Domnului către mine. Și eu de dimineața până seara v-am vorbit, dar voi n-ați ascultat.

Read all of Ieremia 25

Cross References

Jeremiah 18:11Dar ei zic: "Este zadarnic! Noi vom trăi după gândul nostru și ne vom purta fiecare după învârtoșarea inimii noastre celei rele".

Jeremiah 26:2"Așa zice Domnul: Stai în curtea templului Domnului și grăiește tuturor cetăților lui Iuda, care vin la închinare în templul Domnului, toate cuvintele ce îți voi porunci să le grăiești, să nu lași nici un cuvânt.

Jeremiah 38:1Și Șefatia, fiul lui Matan, și Ghedalia, fiul lui Pashor, Iucal, fiul lui Șelemia și Pașhurr, fiul lui Malchia, au auzit cuvintele pe care le-a rostit Ieremia către tot poporul, zicând:

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Ieremia 25:2

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Ieremia 25:1Ieremia 25Ieremia 25:3 →