Ieremia 26:19
Omorâtu-l-a oare pentru aceasta Iezechia, regele lui Iuda și tot Iuda? Au nu s-a temut el de Domnul și nu s-a rugat Domnului, ca să-I pară rău de nenorocirea pe care o rostise împotriva lor? și noi să ne împovărăm sufletele noastre cu o nelegiuire așa de mare!
Biblia
In The King James Version
In Context
Cross References
Exodus 32:14Atunci a abătut Domnul pieirea ce zisese s-o aducă asupra poporului Său.
Numbers 35:33Să nu spurcați pământul pe care aveți să trăiți; că sângele spurcă pământul și pământul nu se poate curăți în alt fel de sângele vărsat pe el, decât cu sângele celui ce l-a vărsat.
2 Chronicles 29:6Căci părinții voștri au săvârșit fărădelegi și au făcut lucruri care nu erau plăcute ochilor Domnului Dumnezeului nostru, pe Care L-au părăsit, și-au abătut fețele de la locașul Domnului și s-au întors cu spatele la el;
2 Chronicles 32:25Însă Iezechia n-a fost recunoscător pentru binefacerea care i s-a făcut, căci s-a semețit în inima lui. și a căzut mânia lui Dumnezeu peste el și peste Iuda și peste Ierusalim.
2 Chronicles 34:21"Duceți-vă de întrebați pe Domnul despre mine și despre cei ce au rămas în Israel și despre acei din Iuda, pentru cuvintele cărții acesteia care s-a găsit, pentru că mare este mânia Domnului care s-a aprins peste noi, din pricină că părinții noștri n-au păzit cuvintele Domnului, ca să facă după cum este scris în cartea aceasta".
Isaiah 37:1Și când a auzit regele Iezechia cuvintele acestea, și-a rupt veșmintele, s-a îmbrăcat în sac și a intrat în templul Domnului.