Ieremia 27:5
"Eu am făcut pământul și pe om și viețuitoarele cele de pe fața pământului cu puterea Mea cea mare și cu brațul Meu cel puternic și l-am dat cui am vrut.
Biblia
In The King James Version
In Context
Cross References
Genesis 1:29Apoi a zis Dumnezeu: „Iată, vă dau toată iarba ce face sămânță de pe toată fața pământului și tot pomul ce are rod cu sămânță în el. Acestea vor fi hrana voastră.
Genesis 9:6De va vărsa cineva sânge omenesc, sângele aceluia de mână de om se va vărsa, căci Dumnezeu a făcut omul după chipul Său.
Exodus 20:11Că în șase zile a făcut Domnul cerul și pământul, marea și toate cele ce sunt într-însele, iar în ziua a șaptea S-a odihnit. De aceea a binecuvântat Domnul ziua a șaptea și a sfințit-o.
Deuteronomy 2:9Dar Domnul mi-a zis: „Nu intra în dușmănie cu Moab și nu începe război cu el, că nu-ți voi da în stăpânire nimic din pământul lui, pentru că Arul l-am dat în stăpânire fiilor lui Lot”.
Deuteronomy 2:21Poporul acesta fusese mare, mult la număr și înalt la statură, ca fiii lui Enac; dar Domnul îi pierduse de la fața Amoniților și-i alungaseră aceștia și se așezaseră în locul lor.
Deuteronomy 4:25Iar de ți se vor naște fii și fiilor tăi fii și, trăind mult pe pământ, veți cădea în păcat și vă veți face chipuri cioplite, care să închipuiască ceva, de veți face ceva ce este rău înaintea ochilor Domnului Dumnezeului vostru ca să-L mâniați,