Ieremia 29:25
Așa zice Domnul Savaot, Dumnezeul lui Israel: Pentru că ai trimis scrisori în numele tău către tot poporul cel din Ierusalim și către preotul Sofonie, fiul lui Maaseia, și către toți preoții și ai scris:
Biblia
In The King James Version
In Context
24Iar lui Șemaia Nehelamitul spune-i:
Cross References
2 Kings 10:1Ahab avea în Samaria șaptezeci de fii. Și a scris Iehu scrisori și le-a trimis la Samaria căpeteniilor cetății, bătrânilor și celor ce creșteau pe copiii lui Ahab,
2 Kings 19:14Și a luat Iezechia scrisoarea din mâna solilor și a citit-o; apoi s-a dus în templul Domnului și a deschis-o Iezechia înaintea felei Domnului.
2 Chronicles 32:17Ba scrisese el și scrisori prin care hulea pe Domnul Dumnezeul lui Israel și în care grăia împotriva Lui astfel de cuvinte: "Precum dumnezeii popoarelor pământului n-au scăpat pe popoarele lor din mâna mea, așa nici Dumnezeul lui Iezechia nu va scăpa pe poporul Său din mâna mea".
Nehemiah 6:5Atunci a trimis la mine Sanbalat a cincea oară pe slujitorul său care avea în mâna sa o scrisoare deschisă.
Nehemiah 6:19Ba îmi vorbeau ei și de bunătatea lui și vorbele mele ajungeau la el. Și Tobie trimitea scrisori, ca să mă sperie. Capitolul 06
Jeremiah 29:29Preotul Sofonie a citit această scrisoare în auzul proorocului Ieremia,