Ieremia 34:19
Pe cei mari ai lui Iuda și pe cei mari ai Ierusalimului, pe eunuci, pe preoți și pe tot poporul țării, care au trecut printre bucățile vițelului despicat,
Biblia
In The King James Version
In Context
Cross References
2 Kings 24:12Și l-a luat rob regele Babilonului în al optulea an al domniei sale;
Jeremiah 29:2După ce a ieșit din Ierusalim regele Iehonia și regina și eunucii și căpeteniile lui Iuda și ai Ierusalimului și lemnarii și fierarii,
Jeremiah 38:7Ebed-Melec, Etiopianul, unul din eunucii care se aflau în casa regelui, auzind că Ieremia a fost aruncat în groapă - regele atunci ședea la poarta lui Veniamin -
Ezekiel 22:27Căpeteniile lui în sânul lui sunt ca niște lupi care sfâșie prada; ei varsă sânge și ucid sufletele, ca să-și sature lăcomia.
Daniel 9:8Doamne Dumnezeule, a noastră este rușinarea fețelor, a regilor noștri, a mai-marilor noștri și a părinților noștri, căci noi am păcătuit ție;
Micah 7:1Vai mie! Căci am ajuns ca după culesul fructelor de vară, ca după culesul viilor! Nu se mai află nici un strugure de mâncare, nici o smochină timpurie pe care o dorește sufletul meu!