The Bible Software
bible.software › Ieremia › Ieremia 38 › Ieremia 38:5

Ieremia 38:5

Iar regele Sedechia a zis: "Iată e în mâinile voastre, căci regele nu poate să facă nimic împotriva voastră".

Biblia

In The King James Version

Then Zedekiah the king said, Behold, he is in your hand: for the king is not he that can do any thing against you.

In Context

4Atunci căpeteniile au zis către rege: "Omul acesta să fie dat morții, pentru că el descurajează pe luptătorii care au rămas în cetatea aceasta și pe tot poporul, spunându-le asemenea cuvinte. Căci omul acesta nu dorește propășirea poporului său, ci nenorocirea".

6Atunci au luat pe Ieremia și l-au aruncat în groapa lui Malchia, fiul regelui, care era în curtea temniții, coborându-l în ea cu funii. în groapa aceea nu era apă, ci numai noroi și s-a afundat Ieremia în noroi.

Read all of Ieremia 38

Cross References

1 Samuel 15:24Atunci Saul a zis către Samuel: "Am păcătuit, călcând porunca Domnului și cuvântul tău; dar m-am temut de popor și am ascultat glasul lui.

2 Samuel 3:39Eu astăzi sunt încă slab, deși sunt uns rege; iar oamenii aceștia, fiii Țeruiei, sunt mai tari decât mine. Să răsplătească deci Domnul celui ce face rău după răutatea lui!" Capitolul 03

Proverbs 29:25Teama de oameni duce la căderea în cursă, dar cel ce nădăjduiește în Domnul stă la adăpost.

Daniel 6:17Atunci regele a dat poruncă să aducă pe Daniel și 1-a aruncat în groapa cu lei. După acestea regele a prins a grăi și a zis lui Daniel: "Dumnezeul tău pe Care tu Îl cinstești fără încetare, Acela te va scăpa!"

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Ieremia 38:5

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Ieremia 38:4Ieremia 38Ieremia 38:6 →