Ieremia 40:2
Atunci a luat căpetenia gărzii pe Ieremia și i-a zis: "Domnul Dumnezeul tău a rostit această nenorocire asupra locului acestuia,
Biblia
In The King James Version
In Context
Cross References
Deuteronomy 29:24Vor zice: Pentru ce a făcut Domnul așa cu țara aceasta? Cât de mare este aprinderea mâniei Lui!
2 Chronicles 7:20Atunci voi stârpi pe Israel de pe fața pământului Meu pe care l-am dat lor, și templul acesta pe care l-am sfințit numelui Meu, îl voi lepăda de la fața Mea, iar pe Israel îl vai da de pildă și de ocară la toate popoarele;
Jeremiah 22:8Multe popoare vor trece prin cetatea aceasta și vor zice unii către alții: "Pentru ce a făcut Domnul așa cu această cetate mare?"
Jeremiah 50:7Toți cei ce le găseau le mâncau și dușmanii lor ziceau: Nu suntem noi de vină, pentru că ele au păcătuit împotriva Domnului, Locașul neprihănirii, împotriva Domnului, Nădejdea părinților lor.