The Bible Software
bible.software › Ieremia › Ieremia 45 › Ieremia 45:2

Ieremia 45:2

"Asa zice Domnul Dumnezeul lui Israel către tine, Baruh:

Biblia

In The King James Version

Thus saith the LORD, the God of Israel, unto thee, O Baruch;

In Context

1Cuvântul pe care l-a spus proorocul Ieremia lui Baruh, fiul lui Neria, când a scris el cuvintele acestea din gura lui Ieremia în carte, în anul al patrulea al domniei lui Ioiachim, fiul lui Iosia, regele lui Iuda:

3Tu zici: "Vai de mine, că Domnul a adăugat durere la boala mea; am slăbit suspinând și nu-mi găsesc liniștea!"

Read all of Ieremia 45

Cross References

Isaiah 63:9Și El le-a fost izbăvitor în toate strâmtorările lor. Și n-a fost un trimis și nici un înger, ci fața Lui i-a mântuit. Intru iubirea Lui și întru îndurarea Lui El i-a răscumpărat, i-a ridicat și i-a purtat în toată vremea de demult.

2 Corinthians 1:4Cel ce ne mângâie pe noi în tot necazul nostru, ca să putem să mângâiem și noi pe cei care se află în tot necazul, prin mângâierea cu care noi înșine suntem mângâiați de Dumnezeu.

Hebrews 2:18Căci prin ceea ce a pătimit, fiind El însuși ispitit, poate și celor ce se ispitesc să le ajute. Capitolul 02

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Ieremia 45:2

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Ieremia 45:1Ieremia 45Ieremia 45:3 →