Ieremia 49:7
Iar asupra Edomului așa grăiește Domnul Savaot: "Au doară nu mai este înțelepciune în Teman? Au doară lipsește sfatul la cei înțelepți?
Biblia
In The King James Version
In Context
6Dar după aceea voi întoarce din robie pe fiii lui Amon", zice Domnul.
Cross References
Genesis 25:30Și a zis Isav către Iacov: „Dă-mi să mănânc din această fiertură roșie, că sunt flămând!” De aceea Isav s-a mai numit și Edom.
Genesis 36:8Astfel Isav, care se mai numește și Edom, s-a mutat în muntele Seir.
Genesis 36:15Iată și căpeteniile fiilor lui Isav: feciorii lui Elifaz, întâi-născutul lui Isav, sunt: căpetenia Teman, căpetenia Omar, căpetenia Țefo, căpetenia Chenaz,
Numbers 20:14Din Cadeș a trimis Moise soli la regele Edomului, ca să-i spună: „Așa zice fratele tău Israel: Tu știi toate greutățile ce am îndurat.
Deuteronomy 23:7Să nu-ți fie scârbă de edomit căci acesta îți este frate. Să nu-ți fie scârbă de egiptean, că ai fost străin în pământul lui.
Job 2:11Iar trei prieteni ai lui Iov au aflat despre toate aceste nenorociri care dăduseră peste el și au venit fiecare din țara lui și ei erau: Elifaz din Teman, Bildad din Șuah și Țofar din Naamah. Ei se înțeleseseră împreună să vină să împărtășească durerea lui și să-l mângâie.