Cartea lui Iov 28:24
Când El privea până la marginile pământului și îmbrățișa cu ochii tot ce se află sub ceruri,
Biblia
In The King James Version
For he looketh to the ends of the earth, and seeth under the whole heaven;
In Context
23Dumnezeu îi cunoaște drumul și numai El este Cel ce știe locuința ei.
25Ca să dea vântului cumpănă și să chibzuiască legea apelor,
Cross References
2 Chronicles 16:9Căci ochii Domnului văd oriunde, peste tot pământul, pentru ca să sprijine pe cei care sunt cu inima lor întreagă la El. Neînțelepțește ai lucrat dar acum. Pentru aceasta, de acum înainte tu vei avea războaie".
Proverbs 15:3Ochii Domnului sunt pretutindeni, veghind asupra celor buni și asupra celor răi.
Revelation 5:6Și am văzut, la mijloc, între tron și cele patru ființe și în mijlocul bătrânilor, stând un Miel, ca înjunghiat, și care avea șapte coarne și șapte ochi, care sunt cele șapte duhuri ale lui Dumnezeu, trimise în tot pământul.