Cartea lui Iov 3:20
Pentru ce dă Dumnezeu lumina vieții celui nenorocit și zile celor cu sufletul amărât;
Biblia
In The King James Version
Wherefore is light given to him that is in misery, and life unto the bitter in soul;
In Context
19Mic și mare acolo sunt tot una și robul a scăpat de stăpânul său.
21Celor ce așteaptă moartea, și ea nu vine, și care scormonesc după ea mai mult ca după o comoară;
Cross References
1 Samuel 1:10Ea însă s-a rugat Domnului cu sufletul întristat și a plâns amarnic,
Job 3:16Sau de ce n-am fost o stârpitură aruncată și ascunsă, ca acei prunci care n-au apucat să vadă lumina?
Job 7:15Pentru aceea, sufletul meu ar vrea mai bine ștreangul, mai bine moartea decât aceste chinuri.
Job 33:30Ca să-i scoată sufletul din pieire și ca să-l lumineze cu lumina celor vii.
Jeremiah 20:18Pentru ce am ieșit eu din pântece, ca să văd suferință și durere și ca zilele mele să se sfârșească în rușine?" Capitolul 20