The Bible Software
bible.software › Cartea lui Iov › Cartea lui Iov 30 › Cartea lui Iov 30:11

Cartea lui Iov 30:11

Cel ce și-a deznodat ștreangul robiei mă asuprește și tot așa cel ce și-a scos zăbalele din gură.

Biblia

In The King James Version

Because he hath loosed my cord, and afflicted me, they have also let loose the bridle before me.

In Context

10Le e groază de mine, s-au depărtat de mine și pentru obrazul meu n-au făcut economie cu scuipatul lor!

12În dreapta mea se ridică martori potrivnici mie, în cursa lor au prins picioarele mele și și-au croit drumuri împotrivă-mi.

Read all of Cartea lui Iov 30

Cross References

Ruth 1:21Îndestulată am ieșit eu de aici, iar Domnul m-a întors cu mâinile goale. La ce să mă mai numiți Noemina, când Domnul m-a făcut să sufăr și Atotțiitorul mi-a trimis necaz?"

Job 12:18El destramă puterea împăraților și pune cingătoare de frânghie în jurul coapselor lor.

Matthew 26:67Și au scuipat în obrazul Lui, bătându-L cu pumnii, iar unii Îi dădeau palme,

James 1:26Dacă cineva socotește că e cucernic, dar nu își ține limba în frâu, ci își amăgește inima, cucernicia acestuia este zadarnică.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Cartea lui Iov 30:11

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Cartea lui Iov 30:10Cartea lui Iov 30Cartea lui Iov 30:12 →